Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

China – Tibet

Beijing – Xi’an – Golmud – Lhasa – Gyantse – Shanghai
EUR 3960 00 EUR
pret/persoana
Tradiție și civilizație la înălțime. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin China cu Tibet
„O ţară, două sisteme”! Un mare stat cu o istorie de peste 5.000 de ani, China a devenit în prezent o superputere economică de necontestat care uimeşte prin ritmul şi amploarea dezvoltării economice şi sociale. Programul pe care vi-l propunem vă oferă ocazia să intraţi în atmosfera vechilor capitale care s-au succedat de-a lungul numeroaselor dinastii din istoria glorioasă şi zbuciumată a Chinei, să luaţi contact cu străvechea cultură şi cu tradiţiile milenare care şi-au pus amprenta asupra evoluţiei întregii civilizaţii. O expediție care va începe cu „ascensiunea” pe Marele Zid Chinezesc, cu o incursiune în Orașul Interzis, cu descoperirea Armatei de Teracotă, va continua cu o călătorie pitorească cu trenul ce va intra pe traseul transtibetan al acestei căi ferate unice în lume către Tibet, care a fost multă vreme închis vizitatorilor străini, fapt care a făcut să fie înconjurat de o aură de magie, unde misterul, credințele și practicile prebudiste străvechi, de tip șamaic, apar cu atât mai frapante, cu cât vă vor fi dezvăluite în contextul vieții cotidiene și se va încheia în Shanghai, oraş cosmopolit cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale şi peisaje urbane inedite.

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin China cu Tibet

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: China cu misteriosul Tibet

Info insotitor: român și ghizi locali

Obiective natura: Lacul de sare Qarhan, Parcul Național Golmud Kunlun, Pasul Tanggula, Pădurea Golmund Populus Euphratica, Grădina Mandarinului Yu din Shanghai

Obiective arta: Piaţa Tian’An Men, Palatul Imperial, Stadionul Olimpic, Centrul Naţional Acvatic și Palatul de Vară din Beijing, Marele Zid Chinezesc, Mormintele Împăraţilor Ming, Calea Spiritelor, armata celor 7.000 de războinici de teracotă, Muzeul Trăsurii de Bronz, Moscheea Xi’an și Pagoda Marii Gâşte Sălbatice din Xi’an, complexul arhitectural Potala, Mănăstirea Sera, Templul Jokhang, Mănăstirea Norbulingka din Lhassa, Shanghai cu Muzeul de Istorie și Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha

Obiective traditii: prelucrarea jadului, confecţionarea cloazoneurilor

Obiective distractii: cină la Restaurant “Rața pekineză”, spectacol inspirat din cultura dinastiei Tang, una dintre cele mai înalte gări din lume, traseul transtibetan, celebra piaţă de pe strada Bharkor, incursiune pe strada comercială Nanjing și promenada Bund, Ceremonialul Ceaiului

Info tarif:

3960 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 580 EURO

3860 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 580 EURO


tarif valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 95 euro/pers.

Nr minim de turisti: 20

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 13 Dejun: 11 Cină: 13



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Istanbul – Beijing
  • Masa:  În avion
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 19:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1046 (21:40 / 23:10), de unde se va pleca spre Beijing cu zborul TK 88 (01:35 / 15:35).


Ziua 2. Beijing
  • Masa:  Cină
  • Cazare:  Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Obiective:  Tian’An Men
  • Descriere:  Sosire în Beijing la ora 15:35 și întâlnire cu ghidul local, care ne va însoţi pentru o primă vizită în Beijing, capitala Republicii Chineze, cunoscută şi sub vechiul nume Peking, care adăposteşte peste 17 milioane de locuitori. Oraşul este perceput de chinezi ca „un tărâm al făgăduinţei”, datorită posibilităţilor multiple de petrecere a timpului liber. Totodată, Beijing rămâne unul dintre cele mai încărcate de istorie oraşe ale Chinei, deţinând o colecţie incredibilă de obiecte istorice şi de artă, expuse în mai mult de 50 de muzee, numeroase teatre şi centre culturale. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Beijing
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Palatul de Vară Palatul Imperial plimbare în Hutong
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată vizitelor în Beijing, care vor începe cu celebra piaţă Tian’An Men, cea mai mare piaţă publică din lume, întinsă pe 40 de hectare, care găzduieşte un amestec impresionant de monumente antice şi moderne, fiind situată în inima oraşului. Vom vizita apoi Palatul Imperial (Oraşul Interzis), un complex de clădiri construit de Împăratul Yongle (acelaşi care a construit şi Templul Cerului), în care au locuit 24 de împăraţi din dinastia Ming şi Qing şi care, cu cele 9.000 de camere, este cel mai mare din lume; câteva dintre marile săli sunt folosite ca muzee care adăpostesc impresionante colecţii ale artei chinezeşti. Clădirile interioare sunt construite din lemn pe fundaţie de piatră şi poartă nume precum armonie, puritate, linişte sau longevitate. Vom continua vizitele cu Palatul de Vară, ridicat în anul 1750, supranumit „Grădina Undelor Clare”, chintesenţa arhitecturii grădinilor chinezeşti, datorită îmbinării perfecte a operelor arhitecţilor chinezi cu peisajul natural reprezentat de Lacul Kunming şi dealurile care îl înconjoară. Dejun pe parcursul vizitelor. Seara vom face o plimbare în Hutong, cândva adăpostul unora dintre cele mai faimoase chipuri din Beijing. Vom afla amănunte despre istoria hutongurilor, cine a locuit acolo și cum s-au schimbat aceste cartiere de-a lungul timpului. Se spune de asemenea că aceste cartiere sunt țesătura vie a Beijingului și că reprezintă viitorul orașului. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Beijing
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Marele Zid Chinezesc Mormintele Împăraţilor Ming Calea Spiritelor Fabrică de cloazoneuri Stadionul Olimpic Centrul Naţional Acvatic
  • Descriere:  Mic dejun. Excursie la Marele Zid, situat la 80 km distanţă de Beijing, pentru a vedea construcția care este simbolul Chinei antice, cu o lungime de peste 21.000 km, conform ultimelor date furnizate de Administraţia de Stat a Patrimoniului Cultural (SACH), singura construcţie de pe pământ ridicată de mâna omului, vizibilă din spaţiul cosmic. Zidul traversează cincisprezece provincii ale Chinei şi a fost construit în scop de apărare. Vom avea posibilitatea să admirăm acest monument încărcat de istorie şi să vedem posturile de observare ale foştilor soldaţi imperiali. În continuarea zilei vom ajunge la Mormintele Împăraţilor Ming, locul în care sunt adăpostite mormintele a 13 din cei 16 împăraţi ai Dinastiei Ming. Vom vizita unul dintre aceste monumente construite în stil arhitectural confucian. În continuare vom vedea Calea Spiritelor sau Drumul Sacru, cum mai este cunoscut, de la Changling, după care vom vizita o fabrică de cloazoneuri. Dejun în cursul vizitelor. La întoarcerea în Beijing vom trece pe lângă Stadionul Olimpic şi Centrul Naţional Acvatic, care au găzduit Jocurile Olimpice de vară din anul 2008. Cină la celebrul restaurant „Rața pekineză” şi cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Beijing – Xi’an
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Xian Bell Tower 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, tren
  • Obiective:  Templul Cerului
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Templul Cerului din Beijing, locul în care împăraţii dinastiilor Ming şi Qing venerau cerul şi se rugau pentru pace şi prosperitate, o capodoperă arhitecturală a dinastiei Ming, construit în sec. al XV-lea, care a fost inclus în anul 1998 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la gară pentru plecarea cu trenul de mare viteză spre Xi’an, cel mai rapid tren din lume. După sosire, cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Xian Bell Tower 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Xi’an
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Xian Bell Tower 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Pagoda Marii Gâşte Sălbatice Armata celor 7.000 de războinici de teracotă Muzeul Trăsurii de Bronz
  • Optionale:  Spectacol inspirat din cultura dinastiei Tang
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom porni în explorarea oraşului Xi’an, care a fost capitala Chinei timp de 1062 de ani sub 13 dinastii, locul de unde începea celebrul Drum al Mătăsii. Denumit în antichitate Chang’An (oraşul etern), este unul dintre locurile în care a luat fiinţă civilizaţia chineză antică din bazinul râului Galben. Oraşul era înconjurat de ziduri construite în timpul dinastiei Ming, care pot fi admirate şi în prezent. Vom vizita ansamblul arhitectural dedicat Pagodei Marii Gâşte Sălbatice, construit în anul 625, înalt de 67 m, cu 7 nivele. Acesta este locul în care călugărul Xuan Zand a tradus în limba chineză textele sacre budiste, după ce s-a întors din India, unde vom avea ocazia să vedem templul care i-a fost dedicat. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom pleca spre situl arheologic situat la 40 km distanţă de Xi’An, care se referă la mormântul primului împărat al Chinei, Qin Shi Huangai, unde s-a descoperit armata celor 7.000 de războinici de teracotă, socotită a opta minune a lumii (inclusiv noul sector cu ultimele descoperiri). Se spune că această armată a fost construită pentru a păzi împăratul în timpul trecerii sale spre Regatul Morţilor. Deşi un număr mare dintre statui au fost deteriorate de-a lungul timpului sau vandalizate de cuceritori, multe au fost restaurate, spectacolul oferit în prezent de miile de soldaţi din teracotă în mărime naturală fiind unul copleşitor. În incintă vom mai vizita şi Muzeul Trăsurii de Bronz. Seara, opţional, veți putea participa la un spectacol inspirat din cultura dinastiei Tang cu dansuri tradiţionale. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Xian Bell Tower 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Xi’an – Golmud
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Mehood Golmud 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, avion
  • Obiective:  Muzeul Xi’An Moscheea din Xi’An
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom vizita Muzeul Xi’An, aflat într-o suburbie a oraşului Xi’An, care în prezent adăposteşte peste 370.000 de obiecte. Vom face apoi o plimbare prin cartierul musulman, unde vom vizita cea mai mare moschee din China, care datează din sec. al XIV-lea. Dejun în timpul vizitelor. Transfer la aeroport pentru zborul spre Golmud, oraș situat în provincia Qinghai, la intersecția a 2 rute antice, în prezent cunoscut ca urmare a deschiderii căii ferate Qinghai - Tibet, punctul de plecare pe ruta transtibetană. De asemenea, este locul ideal pentru a ne bucura de peisajul și animalele sălbatice ale Podișului Tibetan. După sosire, transfer pentru cină la un restaurant local și cazare la Hotel Mehood Golmud 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Golmud
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Mehood Golmud 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Lacul de sare Qarhan Golmund Populus Euphratica Forest
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre Lacul de sare Qarhan, cel mai mare lac sărat din China, bogat în sare, resurse de potasiu și alte minerale. Clima caldă și uscată produce un nivel ridicat de concentrație de sare, ceea ce face ca o masă de cristale de sare să formeze ciorchini de sare transparenți frumos sculptați, care strălucesc precum jadul. Apărând într-o varietate infinită de figuri precum flori, corali, pagode, perle, pavilioane, animale sau fildeșuri cu poziții diferite, aceste grupuri de sare cristalină decorează lacul formând un tărâm de zâne. Ne vom îndrepta apoi către Golmund Populus Euphratica Forest, cea mai înaltă pădure din lume de Populus euphratica care crește la o altitudine de aprox. 2780 m, situată la aprox. 60 km de orașul Golmud. Populus euphratica în uigură înseamnă „cel mai frumos copac” și este o specie antică de arbori din perioada terțiară care crește încet și are o durată lungă de viață. Datorită vitalității sale tenace, precum și abilității sale uimitoare de a rezista secetei, vântului, nisipului, sării și alcalinelor, oamenii îl numesc și „arborele eroic din deșert”. De la sfârșitul lunii septembrie până în octombrie Populus euphratica se schimbă de la verde închis la galben auriu, la fel ca o flacără arzătoare în vastul deșert, care pare să vopsească întregul deșert într-o imagine aurie, făcându-i pe oameni să simtă frumusețea naturii și tenacitatea vieții. Dejun în timpul vizitelor. Întoarcere la Golmund pentru cină la un restaurant local și cazare la Hotel Mehood Golmud 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Golmud – Lhassa
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Lhasa Vip Building 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, tren
  • Obiective:  călătorie cu trenul spre Tibet
  • Descriere:  Mic dejun la pachet. Transfer la gară pentru plecarea spre Lhassa. Ne vom îmbarca în trenul cu care vom străbate aprox. 1140 km, intrând pe traseul transtibetan al acestei căi ferate unice în lume, care ajunge până la altitudinea de 5.072 m în faimosul pas Tanggula, unde se află și cea mai „înaltă” gară din lume, la peste 5.000 m. Dintre toate modalitățile prin care se poate ajunge pe platoul tibetan, trenul este cea mai interesantă și aventuroasă, călătorind prin unele dintre cele mai uimitoare zone din China continentală și Tibet, de-a lungul lanțurilor montane înalte, pe lângă lacuri sărate strălucitoare și sate fermecătoare. Cea mai înaltă cale ferată din lume, deține, de asemenea, o serie de alte recorduri mondiale, inclusiv cel mai lung tunel construit pe pământ înghețat, cel mai înalt tunel feroviar din lume, unul dintre cele mai lungi poduri feroviare din lume și cel mai rapid tren de platou, care circulă între 100-120 km/h peste pământul înghețat al platoului. Seara vom sosi în Lhassa, unde ne vom întâlni cu ghidul local care ne va însoți în timpul transferului pentru cină la un restaurant local și cazare la Hotel Lhasa Vip Building 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Lhassa
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Lhasa Vip Building 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Complexul arhitectural Potala Templul Jokhang celebra piaţă de pe strada Bharkor
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa va fi dedicată vizitării complexului arhitectural Potala sau Petal, palat legendar construit în vârful unei coline care domină Lhasa, palat care este practic sinonim cu Tibetul din timpul emblematicului rege Songtsen Gompa. Structura sa compusă din 13 niveluri şi peste 1.000 de camere, întinsă pe o suprafaţă de 90.000 m2, este divizată în Palatul Alb (partea administrativă) şi Palatul Roşu (partea religioasă). Potala a fost conceput de cel de-al 5-lea Dalai Lama în sec. al XVII-lea, a servit ca reşedinţă de iarnă şi sediu al Guvernului pentru mai mulţi Dalai Lama, în prezent muzeu, care pentru bogatul său inventar istoric, cultural şi spiritual, este înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO din anul 1994. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom vizita Templul Jokhang, cunoscut și ca „Templul înmiresmat cu tămâie”, cel mai vechi templu sacru al tibetanilor, construit în anul 650, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, situat în centrul vechii Lhasa, unde se păstrează cea mai preţioasă relicvă religioasă a Tibetului, o statuie aurită a lui Buddha Jowo Shakyamuni, despre care se spune că s-a sculptat singură. Ne vom plimba apoi prin celebra piaţă de pe strada Bharkor care înconjoară Templul Jokhang, numită „Fereastra Tibetului”, care şi-a păstrat intactă originalitatea tibetană, loc unde vom putea intra mai bine în contact cu atmosfera locală, pentru că, parcă „toate” tarabele cu suveniruri din Tibet s-au adunat aici. Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Lhasa Vip Building 4* (sau similar 4*).


Ziua 11. Lhassa
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Lhasa Vip Building 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Norbulingka Mănăstirea Sera
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom vizita Norbulingka, alt loc de pelerinaj pentru tibetani, fosta reşedinţă de vară începând cu al 7-lea Dalai Lama, care se întinde pe o suprafaţă de 36 ha. Vom vedea grădina şi palatul, a cărui construcţie a început în anul 1754, în timpul celui de-al 7-lea Dalai Lama. După dejun vom vizita Mănăstirea Sera, aflată la 5 km distanţă faţă de Lhassa, una dintre cele mai importante mănăstiri ale şcolii budiste Gelugpa (Bonetele Galbene), înfiinţată de marele reformator Tsongkhapa (1357-1419), şcoală care a devenit principala putere religioasă. Construită în anul 1419 de un discipol al lui Tsongkhapa, mănăstirea avea o academie faimoasă şi adăpostea odinioară 5.000 de călugări (în prezent mai sunt 330). Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Lhasa Vip Building 4* (sau similar 4*).


Ziua 12. Lhassa – Gyantse – Shigatse
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel UrCove by Hyatt Shigatse 3* (sau similar 3*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Pasul Gampala Lacul Yamdrok Mănăstirea Palkhor faimoasa stupă Kumbum
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Gyantse, cel mai tradiţional oraş din Tibet, cu străduţe mici şi înguste, străjuite de case la fel de mici, înveselite de flori colorate, vestit pentru carpetele de lână, dar şi pentru trecutul său istoric. Oraşul situat la o altitudine de 3900 m este dominat de pe dealul care-l înconjoară, de Dzong-ul Gyantse. Pe traseu vom traversa Pasul Gampala (4790 m), vom putea admira Lacul Yamdrok sau „Lacul de Turcoaz”, unul dintre lacurile sacre ale Tibetului, înconjurat de munți înzăpeziți și peisaje spectaculoase. Dejun în timpul vizitelor. Odată ajunşi în Gyantse, vom vizita Mănăstirea Palkhor, unică în Tibet datorită vieţii spirituale şi a arhitecturii tipice a mănăstirilor din sec. XIII - XV, specifică prin combinaţia de stupă în templu şi templu în stupă. Mănăstirea fondată la începutul sec. al XV-lea are meritul de a fi unificatoarea celor 3 secte budiste: Gelugpa, Sakyapa şi Bhuton. Tot aici se află faimoasa stupă Kumbum, denumită şi „Pagoda cu 100.000 de imagini”, imagini sculptate şi pictate în cele 108 încăperi şi 77 capele dispuse pe 9 nivele. Cină la un restaurant local și cazare în Shigatse la Hotel UrCove by Hyatt Shigatse 3* (sau similar 3*).


Ziua 13. Shigatse – Lhassa – Shanghai
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, avion
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroportul din Lhassa pentru zborul spre Shanghai, cel mai mare oraş al Chinei, situat la malul Mării Orientale, pe Fluviul Huangpu. Întâlnire cu reprezentantul local, transfer, cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).


Ziua 14. Shanghai
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Promenada Bund Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha celebra stradă comercială Nanjing - Ceremonialul Ceaiului
  • Descriere:  Mic dejun. După binemeritata odihnă, vom pleca în jurul orei prânzului în explorarea Shanghai-ului, oraş cosmopolit de care se leagă istoria Chinei moderne, în prezent un oraş ultradezvoltat, cu bulevarde largi, străzi suspendate, clădiri monumentale şi peisaje urbane inedite. Vom vedea promenada Bund, care se întinde de-a lungul fluviului Huangpu pe mai mult de 1,6 km, străjuită de clădiri în stilul anilor ’30 și vom vizita Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha, în care sunt expuse două dintre cele mai faimoase statui ale lui Buddha: una din jad alb, reprezentându-l în poziţie culcată şi una din jad verde în poziţie de meditaţie. Dejun pe parcursul vizitelor. În continuarea zilei vom face o plimbare în oraşul vechi, unde se află şi un impresionant centru comercial, urmată de o incursiune pe celebra stradă comercială Nanjing, unde veți putea asista la Ceremonialul Ceaiului într-una din renumitele ceainării de aici. Cină la un restaurant local şi cazare la Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).


Ziua 15. Shanghai – Istanbul
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Transport:  Autocar, avion
  • Obiective:  Grădina Mandarinului Yu cartierul Pudong
  • Optionale:  urcare în Shanghai Tower
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața, timp liber pentru ultimele cumpărături. Vom contina turul panoramic de oraș cu Grădina Mandarinului Yu, construită de către un ofiţer chinez în sec. al XVI-lea, în stilul arhitectural al dinastiei Ming. Scopul acestei grădini, sugerat chiar de numele acesteia, Yu însemnând a face fericit, este de a induce o stare de linişte, de a crea plăcere vizitatorului care descoperă nenumărate pavilioane şi chioşcuri, precum şi mici curţi care răsar de o parte şi de alta a aleii cu statui sub forma unor dragoni, care şerpuieşte în interiorul grădinii. Apoi ne vom opri la cel mai mare Starbucks din lume, deschis în anul 2017, Shanghai Starbucks Reserve Roastery. După dejun vom vizita cartierul Pudong, care este şi centrul financiar al oraşului şi ai cărui zgârie-nori au devenit simbolul oraşului. Cei care sunt interesaţi pot urca, pentru o privelişte unică asupra oraşului, în Shanghai Tower, în prezent a doua cea mai înaltă clădire din lume, care măsoară 632 m înălţime. Cină la un restaurant local și transfer la aeroport pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 27 (22:25 / 05:15).


Ziua 16. Istanbul – București
  • Masa:  în avion
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Sosire la Istanbul la ora 05:15, de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (06:50 / 08:10).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Beijing şi Shanghai – Istanbul – Bucureşti cu compania Turkish Airlines
  • transport continental cu avionul pe rutele: Xi’An – Golmud și Lhasa – Shanghai
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • transport cu tren de mare viteză pe rutele: Beijing – Xi’An și Golmud – Lhasa
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • 13 nopţi cazare în hoteluri de 4* și 1 noapte în hotel de 3*
  • mesele menţionate în program: 13 mic dejunuri, 11 dejunuri şi 13 cine
  • 1 cină la Restaurantul „Rața Pekineză” din Beijing
  • vizită în Piaţa Tian’An Men din Beijing
  • excursie la Marele Zid Chinezesc
  • vizitarea Palatului de Vară, Palatului Imperial și a Templului Cerului din Beijing
  • vizitarea Pagodei Marii Gâşte Sălbatice și a muzeului Xi’An
  • vizitarea „Armatei de teracotă” și a muzeului Trăsurii de Bronz
  • vizitarea Palatului Potala, Templului Jokhang, reședinței de vară Norbulingka din Lhassa și Mănăstirii Sera
  • vizitarea Mănăstirii Palkhor din Gyantse
  • tur panoramic și pietonal în Shanghai cu vizitarea Templului Statuilor de Jad ale lui Buddha și a Grădinii Mandarinului Yu
  • taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxe de ieşire de pe aeroporturi (în cazul în care se aplică)
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
  • locuri preferențiale în avion
  • taxa de viză şi procesare pentru China: 140 euro/pers. (se achită la agenție)
  • bacşişuri: 70 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale, care se pot realiza cu un număr minim de 20 participanţi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local: • spectacol de dansuri tradiţionale la Xi’An: aprox. 60 euro/pers. IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei cu 2 pagini libere pentru aplicarea vizei
  • copie pașaport
  • 2 foto color tip paşaport (48 mm x 33 mm) pe fond alb (nu cu tricou alb)
  • viză anterioară de China, dacă este cazul
  • aplicația pentru viză se face online de către agenție


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • acest program include activități care pot implica efort fizic semnificativ, cum ar fi una sau toate caracteristicile următoare: mers pe jos pe distanțe lungi, urcarea pe terenuri accidentate și vizitarea unor obiective turistice ce pot avea acces limitat pentru persoanele cu mobilitate redusă; din acest motiv, acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusă; dacă aveți orice îndoieli sau întrebări legate de capacitatea dumneavoastră de a participa la acest circuit, vă rugăm să ne contactați pentru consultanță suplimentară înainte de a face rezervarea
  • în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
  • în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice » Notă: În timpul tururilor se organizează vizite la fabrici tradiţionale, pentru a face cunoştinţă cu meşteşuguri străvechi, parte activă a culturii şi civilizaţiei chineze, precum prelucrarea jadului, producerea şi prelucrarea mătăsii, confecţionarea cloazoneurilor, cultura şi prelucrarea perlelor sau vom vedea pe viu cultivarea, recoltarea şi prepararea ceaiului, ocazii cu care se pot face şi cumpărături, direct de la sursă.

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera single
- 1 adult
16 May - 31 May, 2025
EUR454000EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
16 May - 31 May, 2025
EUR792000EUR